The World According To My Camera

The Georgian Offroad Experience

August 27, 2017

Ne trezim cu noaptea-n cap si Robert se duce sa bage benzina, iar eu caut o patiserie sa iau ceva provizii pentru drum. Nada. Se pare ca nu la toti functioneaza obiceiul cu brutariile si patiseriile deschise la prima ora. Gasesc un minimarket unde greblez niste sticksuri si biscuiti. La tejghea un mosulet binevoitor care ma intreaba de unde sunt, si apoi imi enumera toate personalitatile romane de care a auzit, de la Ceausescu la Hagi.

Ies si o iau agale inspre benzinarie, scarpinand un tomberonez ciobanesc anatolian gigantic, dar foarte prietenos. Ma intersectez cu El Capitan, care iar nu-mi impartaseste afectiunea pentru necuvantatoarele locale (de data asta pentru ca l-au fugarit latrand), si o luam pe drumul spre Ushguli.

Nu ajungem prea departe, cand comunicatorul meu isi da obstescul sfarsit, dupa ce facuse el ceva figuri inca de dinainte de ferry. Nasol. Bine ca azi e si de offroad lent, putem sa strigam unul la altul, caaaare-i problema?

Si ne vedem de drum. Si tare frumos e drumul asta!

Asfaltul se termina in curand, apoi si placile de beton, si ramanem pe drum de tarana. Avuseseram emotii in privinta drumului astuia. Cu vreo doua saptamani inainte incepusem sa dau refresh-uri pe Accuweather, si sansele pareau destul de mari sa ploua si sa nu putem face drumul pe rotile noastre de strada. Puteam oricand sa luam un tur 4×4 din zecile care plecau din Mestia, dar nu era varianta noastra preferata. Si acum suntem aici, nu e un nor pe cer, sunt 25 de grade, si n-a plouat de cateva zile in zona. Lux!

Cum stam noi si ne uitam in zare la munti, apare o masina de tur (hei, uite, o Delica!) si ne umple de praf, dar nu putem sa le-o luam in nume de rau cand ne saluta toti atat de prietenos.

Ne punem din nou in miscare, ii depasim in acompaniament de claxoane vesele si inca un rand de salutari, si ii dam putin mai tare, sa luam ceva avans.

Trecand pe langa un sat, ne apare in fata un grup de purcelusi minusculi alergand haotic dintr-o parte in alta. Eu incep sa chitai instant, iar El Capitan sa resemneaza sa ma astepte cat alerg (in van) pufoseniile. Rapizi ai naibii astia micii!

Oprim din nou mai tarziu pentru o scurta inspectie tehnica dupa niste bolovanis mai urat in drum, si descoperim cu mare amuzament ca Jinksy a devenit deja anonim.

Si ajungem si in Ushguli, putin inainte de 12. Bueno!

Intelegem de ce vin oamenii si stau aici cate o saptamana. In ciuda prezentei turistice surprinzator de ample (da, inclusiv japonezi cu palariute de soare si mai multe camere de gat), nu-mi pot imagina un loc mai linistit si mai tacut unde inca sa ai strictul necesar din civilizatie.

Cum inca e devreme, avem timp sa mergem mai departe pana la trecatoarea Zagar, dincolo de Ushguli, dar nu inainte sa scarpin si aici un anatolian matusalemic, dar la fel de prietenos, care motaia la umbra unei masini.

Dupa Ushguli drumul devine parca si mai salbatic si mai pietros, dar parca si mai spectaculos. Oprim din cand in cand pentru o poza, dar suntem rapid invadati de tauni, asa ca ii dam mai departe.

Mai mergem cat timp drumul continua sa urce, ne oprim la o poza si sa ne minunam de cei 2600m altitudine, apoi ne intoarcem in Ushguli.

Cum e tot destul de devreme, decidem sa mergem si la ghetarul Shkara, pe un drum ce se face tot din Ushguli, dar nu inainte sa-l rog pe El Capitan sa verifice din nou camera de pe casca. Imi place la nebunie sa fac asta, nu stiu exact de ce…

Si aici drumul devine interesant. Cum tot nu am comunicator sa ma conversez cu don’ sofer, imi fredonez in minte Mohombi cu Bumpy Ride in timp ce El Capitan negociaza intens cu bolovanii si cu cate un parau ocazional.

Lucrurile devin de-a dreptul palpitante cand apar si vietuitoarele preferate ale georgienilor, cat mai multe si cat mai in drum. Nu ca n-ar fi ceva complet natural pe drumul asta anume.

Mi se indica delicat sa ma dau jos si sa le conving sa se dea la o parte, daca tot ma inteleg atat de bine cu ele.

La capatul drumului realizabil pe roti (pentru noi, cel putin) s-au gasit niste oameni intreprinzator sa puna niste mese cu umbrelute si un frigider improvizat, toate pentru confortul calatorului obosit.

Il las pe Robertel cu nectarul lui de piersici (pe care avea sa-l regrete amarnic doar cateva ore mai tarziu) si plec sa mai fac niste poze imprejur.

Cand ma intorc il gasesc ocupat redandu-i lui Jinksy un pic de identitate. Dar doar un pic, prea mult strica.

Am mai zace noi un pic, dar taunii sunt din nou calare pe noi, asa ca ne echipam la loc si o luam catinel spre Mestia. De data asta sunt pe faza sa imortalizez trecerea prin cascada, pe care cumva o ratasem la dus.

Si inapoi la cazare, unde tanti vede stratul de praf si noroi de pe noi si ne intreaba direct, cu gura pana la urechi: Ushguli? Ushguli!

Ne taram cu greu pana la o noua cina dezamagitoare, pe care o punem totusi pe seama locatiei superturistice, mai degraba decat a naturii bucatariei georgiene, si la soooooomn….

Maine avem drum lung pana in Tbilisi, si trebuie musai sa nici nu ajungem prea tarziu, ca sa prindem deschisa casa de bilete din gara. Poveste lunga.

Mai aruncam o privire pe balcon la Svan-urile luminate si adormim in drum spre pat…

The Italian Way Home
The Nickel Tour
Sand, Sweat And Pedals