The World According To My Camera

Sand, Sweat And Pedals

December 10, 2017

Dimineata si inca-mi e dor de Gicuta. Dar e o noua zi, sunt inca aici, si mai sunt multe de vazut. Planul pentru azi: autobuz la prima ora pana in varful nordic al insulei, de acolo ferry pana pe La Graciosa, inchiriat bicicleta, si pedalat toata ziua prin desert. Plan bun, nu?

Zis si facut.

Partea cu “la prima ora” nu prea imi suradea mie, dar latura mea organizatoare (that bitch!) stie ca-s usor de mituit. Arata-mi niste nori colorati si imi trece.

Cum nu mai am Gicuta-n sus, Gicuta-n jos pe care sa-mi concentrez atentiile fotografice, ma intorc la companionul meu initial, canarul din Canare. Nu-i la fel de dragut, totusi.

Vreo ora si cateva atipeli mai tarziu, ajung in Orzola, punctul de plecare al ferry-ului spre insula, unde mi se aminteste pentru a nenumarata oara ca atunci cand esti o persoana profund antisociala (ca mine) ajuta sa fii si unul din acei ciudati (ca mine) care n-au nicio problema cu a se trezi la ore inumane pentru o cauza nobila. Eu si inca trei gugustiuci pe tot ferry-ul. QED.

Ma asez comod (foarte comod) si astept sa inceapa distractia. Iar distractia nu se lasa asteptata prea mult.

Si Graciosa se infatiseaza exact asa cum citisem si vazusem…

Niciun cm patrat de asfalt, si cateva case perfect paralelipipedice, albe, aruncate pe nisip in mijlocul unui desert, in mijlocul unui ocean. OK, nu chiar in mijlocul unui ocean, la marginea unui ocean, langa un alt desert, ceva mai ostil.

Inca entuziasmata de pitorescul locului, imi fac o scurta aprovizionare cu cronturi si multa apa de la un minimarket satesc invadat de o duna de nisip, si ma duc sa-mi fac rost de o bicicleta. Mi se inmaneaza neceremonios una rosie, cu cauciucuri satisfacator (speram eu) de late, si care parea sa fi vazut multe la viata ei. Mi se indica scurt s-o las pe un gard in spatele magazinului cand termin cu ea, ca ei inchid acum. Ma gandesc ca n-am inteles bine, si intreb daca sigur o las pur si simplu acolo. “Yes, yes, no problem”. Apoi imi dau o palma si ma intreb retoric cine dracu’ ar fura o bicicleta intr-un mic desert intr-un ocean.

Ma urc pe martoaga (n-am considerat-o un substitut de Gicuta suficient de bun cat sa merite un nume), constat ca franele sunt doar o sugestie, iar schimbatorul de viteze e decorativ, si cu incantare maxima pentru pitorescul deja galopant, plec la drum. Si pitorescul incepe sa se ofileasca pe masura ce descopar ca pedalatul pe nisip nu prea seamana cu ala prin Herastrau. Nu-i bai, mai dau jos din cerveze, imi spun eu plina de idealism. Iar idealismului ii placea macar ce vedea in jur.

Si merge cat de cat bine pana ma apropii de plaja de pe coasta opusa, desi trebuie sa recunosc, am o nou descoperita apreciere retroactiva pentru El Capitan, amintindu-mi de experienta offroad de asta vara. Asta, si jur ca n-o sa mai rad niciodata de bicicletele cu cauciucuri grasane. Chiar daca sunt ridicole pe asfalt. Take it or leave it.

Imi parchez martoaga lange celelalte martoage…

… si ma duc sa-mi caut un mirador unde sa-mi servesc mic dejunul.

Nu am mult de cautat.

Mai o poza, mai un biscuite, si o iau agale inapoi spre “parcare”, oprindu-ma sa ma minunez de firimiturile vulcanice imprastiate prin nisipul galben.

Imi recuperez scartaitoarea si ii dau mai departe, cu optimismul revigorat. Nu ajung cu el foarte departe totusi, doar cam pana unde drumul se apropie cu hotarare malitioasa de trol batran de nisipul afanat al plajei, si pedalatul devine un exercitiu de masochism.

Mai iau o pauza langa o masina cu turisti plecati pe plaja si ma mint singura ca e in scop fotografic, nu ca sa esuez pe o piatra si sa refuz sa ma mai misc.

Ma urnesc din nou si mai inot o vreme prin nisip.

Cam aici a fost momentul in care mi-am bagat picioarele (cat inca le mai simteam) si am luat-o resemnata pe langa martoaga…

Dupa vreo suta de metri vine din fata un nene intr-o camioneta cam la fel de trecuta prin viata ca bicicleta mea, il opresc, si il intreb daca mai tine mult drumul prin nisip, sau revine in curand la tarana. “Un poquito mas”, imi spune el incurajator. Beeene…. Mai imping o vreme si se dovedeste ca nenea a avut dreptate, nisipul se retrage si e inlocuit de o priveliste pe care nu credeam ca o s-o mai apreciez atat de mult cam de cand am fost cu El Capitan prin padure, de la Doftana in sus, dupa ploaie, de credeam ca ne inecam in noroi.

Minunata, glorioasa tarana uscata!

Rinichii mei n-au fost, totusi, chiar la fel de incantati ca mine, dar asta e, nu poti avea peste tot suspensiile lui Jinksy (990-ul de acasa).

Pe de alta parte, ce a omis nenea sa mentionezea fost ca tot cam acolo unde se termina nisipul incepe urcarea. In apararea lui, eu intrebasem expres doar de nisip, dar cumva mi-as fi imaginat ca fata mea i-ar fi indicat totusi importanta unor astfel de detalii adiacente.

Asta e, oricum nu ma mai intorc prin nisip nici sa ma bati, asa ca ii dau vitejeste inainte, si ma mai opresc din cand in cand sa-mi recuperez plamanii de pe jos. Optimismul are o scurta revenire la viata cand imi dau seama ca putea fi mai rau. As fi putut sa fumez. Sau as fi putut sa cedez emotiilor si sa-mi iau tot bicicleta si pe Lanzarote, in loc de Gicuta. Alung rapid acest gand sumbru, si ajung intr-un final neasteptat, nesperat, nerealist… in varf.

Sunt atat de incantata de privelistea care se casca in fata mea – o coborare mai mult sau mai putin in linie dreapta pana inapoi in port, incat nu-mi da prin cap nici macar sa fac o poza. Imi dau drumul la vale si ma tin bine de martoaga rugandu-ma de ea sa nu se descompuna inca, in timp ce incerc sa ma hotarasc rapid ce s-ar asorta mai bine cu norisorul de praf din urma, dintre Valkyrii si uvertura 1812.

Pe la jumatea coborarii mi se blocheaza lantul. Decid ca pe un asemenea agregat sunt sanse mai mari sa explodez spectaculos decat sa-mi fluture pletele in vant de sub o tichie cu coarne, asa ca aleg sa o fredonez pe a doua. Imediat ce deblochez lantul si ma pun iar in miscare.

Ma mai rostogolesc o vreme fara incident si ajung intr-un final inapoi in port, eu si crusta mea de praf. Un raft de apa de la minimarket si doua inghetate mai tarziu, sunt inapoi pe ferry, inapoi in autobuz, inapoi in port.

Garçon! Todas las cervezas, por favor!

The Italian Way Home
The Nickel Tour
Ride-Around Sally