The World According To My Camera

Bucharest to Odessa

August 24, 2017

Ajuns acasa, debarcat bagaje, dat jos doua degete de praf si jeg, descalcit claia de par, dormit trei zile… Amu’ hai sa si povestim, zic.

Da’ sa ne prezentam intai. Micul nostru echipaj e format dintr-un El Capitan – Robert (metal horse whisperer si entuziasmat oricand sa dea la cheie si surubelnita pe marginea drumului), una bucata sac de cartofi cu inclinatii artistice – subsemnata Catalina (omu’ cu planu’ si hartiile), si al nostru drag bombanitor portocaliu – Mr. Jinks (un KTM 990 SM pe care l-am cautat in lung si-n lat special pentru excursia asta, si care nu ne-a dezamagit in niciun moment).

Dupa cateva luni de planificat, dat mailuri in dreapta si-n stanga, si citit pe la altii, am plecat intr-o noua plimbare cu mii de km, de data asta prin Caucaz – Georgia, Azerbaijan, Armenia – cu intoarcere prin Turcia si Bulgaria. Cum concediul e standard, iar plimbari sunt multe, aveam doar doua saptamani la dispozitie, asa ca trebuia sa luam un ferry peste Marea Neagra – am decis noi la dus, ca sa vedem “miezu’” la inceput, odihniti.

Ma prezant eu cu lista de intrebari pe mail la nenea bulgaru’ mariner cu care mai fusesera si altii, “no problem no problem”, cica sa-i scriu din nou cu doua saptamani inainte, sa ne treaca pe lista. Booooon. Noroc cu nerabdarea, ca i-am scris din nou cu o luna inainte, ca sa aflu ca nava e la doftor, si pas plimbare dinainte sa inceapa. E, dar cum se stie ca planul B iese de multe ori mai bine ca planul A, aflu de un alt ferry, cam la aceiasi bani, un pic mai rapid (credeam eu – pampampam!), da’ din Odessa. Lux, bifam inca o tara nevizitata! Refac repejor traseul, bag o zi de vizitat Odessa (pentru ca ferry-ul, manca-l-ar mama, pleca duminica seara), si voila:

De ce bucatica mov cu trenul? Pentru ca motive, dar sa ajungem pana acolo. Intre timp eu ma uitam cu mare drag la opera mea si radeam ca hiena ca Georgia o s-o atacam ca armatele invadatoare, pe mare, pe uscat, si… pe sine? (Eu stiu? Poate or fi fost si invazii cu trenul). Pe El Capitan incepe sa-l ia o usoara durere de cap, adunand kilometrii. Ii trece…

Mai numaram noi niste zile, ore, minute… Ajunge si comanda de genti si tankbag cam in ultima clipa, si uite ca vine ziua cea mare. Sambata. Suna ceasul la 6. O formalitate pentru unii dintre noi care n-au dormit oricum toata noaptea vazand Svan-uri si baloane cu aer cald pe tavan.

Se prezinta si o pereche de parinti, inarmati cu camera video si multe batiste, si ne apucam sa instalam bagajele pe motor. Draci, cum veneau astea? Parca au mers mai usor ieri, la proba…

Suntem nervosi, grabiti, si nerabdatori. Terminam intr-un final cu bagajele, ne imbarcam, facem cu manuta, si ii dam bice…

Si pana la primul semafor, parca deja e soare. La primul camp deja suntem in concediu. Iupiiii!

Pana la vama moldoveneasca nimic deosebit de interesant. Suntem inca acasa, nu se pune.

Si apoi au inceput vamile… Ca sa ne facem introducerea in laitmotivul excursiei – statul in vama – incepem glorios cu vama Giurgiulesti, peste pod si o cale ferata mai ceva de circulata ca liniile din Gara de Nord.

Ne instalam comod in coloana, si ne amuzam fiecare cu ce poate. Unii admirand peisajul sauvage local…

…altii trosnind gimbal-ul de pe casca altora si chicotind incontrolabil cand revine hopa mitica…

Intr-un final se aliniaza planetele si ne punem si noi in miscare, primiti cu bratele deschise pe teritoriul fratilor moldoveni.

Drumurile moldovenesti sunt… pitoresti, sa zicem, cu dune de nisip in curbe si varii oratanii traversand agale. Ooo, daca stiam noi in momentul ala cat ar trebui sa le apreciem cat inca sunt asa (drumurile, nu orataniile). De asemenea, incepe sa se faca simtit fenomenul Lada, omniprezent de practic doar cativa km mai incolo.

Dar cum ne departam putin de granita, drumurile devin totusi interesante, as putea spune chiar frumoase, cu dealuri si vai micute in succesiune rapida, chiar daca hartoapele le fac sa ne aminteasca vag de montagne russe-ul din Tineretului (pentru Bucurestenii dintre noi).

Si iaca, repejor, apare si granita cu Ucraina, unde, cum altfel?, ne asezam iar comod la coada. Trece si ne aduna pasapoartele o don’soara tinerica, draguta, da’ cu AK-u’ pe spate si fara simtul umorului, asa ca imi iau gandul (scurt, de altfel) de la selfie cu ea, si ma duc sa pozez mai bine floricele pe campii. Intre timp il aud pe Robert in surdina satisfacandu-i curiozitatile apropo de motoare unui padre de familia dintr-o masina de langa, posesor al celui mai dulce grai de Galati.

O data intrati in Ucraina, drumurile devin in mod interesant si mai proaste, cu portiuni unde trebuie sa facem slalom printre exacavatoare, masini si autocare, toate pe un foarte util substrat de pietris afanat, sau (in cazurile fericite) pe ceea ce a fost candva acum mult timp un fel de asfalt.

Pe la 6 seara ajungem in Odessa, zacem un pic prin camera, si iesim la plimbare (si mai ales la haleala).

Cu burtile pline, abordam orasul cu un aer usor filosofic, de oameni abia plecati de acasa de o zi, si o luam vitejeste la pas pe la toate stelutele pe care, in naivitatea mea, le pusesem cu darnicie pe harta.

Odessa e un amalgam interesant de paragina sovietica, santiere aparent uitate, si oaze de animatie si culoare. Parca mai tristut decat Bucurestiul, dar cu acelasi aer ca incearca din greu, totusi

Puncte bonus cui stie ce scrie deasupra lui El Capitan.

Si schlafen…

The Italian Way Home
The Nickel Tour
Sand, Sweat And Pedals

    Leave a comment